Retros – cel de-al doilea showroom din #10HomeDecoStoresInBucharest

by

Retros – un spațiu dedicat pentru iubitorii de obiecte retro

Mi-a luat 3 luni să postez acest articol despre cel de-al doilea Showroom pe care l-am inclus lista #10HomeDecoStoresInBucharest. Este vorba de Retros!

Cum vedeți și pozele sunt de când încă era un frig afară și din cauza frigului nu am rezistat prea mult în haine subțiri și mi-am găsit o haină superbă din blană de la Fendi (nu știu dacă mai e de vânzare, dar în martie era). Te simți într-un fel să porți o piesă cu un astfel de brand și cu o istorie în spate. Poate doamna sau domnișoara care o avea era o milionară din Italia sau poate proprietara era o actriță sau o artistă.. Nu știu…dar ce mai contează, când analizezi un alt aspect important: dai o a doua șansă acestor obiecte.

Din dragoste pentru obiecte vechi (mai ales a celor din anii 50-70), a apărut conceptul Retros, un magazin fizic și online cu obiecte de mobilier, decor, corpuri de iluminat, dar și de îmbrăcăminte retro, aduse din diverse colțuri ale Europei și a Americii pentru a fi restaurate și apoi integrate în viața noastră. Vă recomand să vizitați magazinul-showroom din Popa Nan nr 82 din București, pentru a vedea live obiectele și pentru a asculta povestea restaurării acestora.

Gata, sunt fericită că v-am făcut curioși, așa că click pe site-ul oficial Retros, pagina de Facebook și Instagram.

Și mulțumiri speciale lui Alex Prodan, pentru că are mereu răbdare cu mine la făcut poze!

Nu sunt comentarii încă.

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *