Gwyneth Paltrow a lansat prima colecție de Home&Deco
Tot mai multe vedete de la Hollywood își încearcă creativitatea și talentul în domeniul Home&Deco. Iar una dintre ele este chiar actrița americană Gwyneth Paltrow, care prin compania sa Goop a lansat prima colecție de mobilier și accesorii interioare – Goop x CB2. Stilul produselor este unul vintage postbelic și modernul Mid-century.
Proiectul Goop, care marchează a zecea aniversare în acest an, a început ca o revinstă online, cu sfaturi și recomandări, dar care treptat s-a transformat într-un important brand media dedicat unui stil de viață sănătos. Așa a ajuns și colaborarea cu compania CB2 care a produs această colecție de produse pentru acasă.
Gwyneth a creat obiectele care sunt perfect integrate în interiorul propriei case din California. „Fiecare cameră este elegantă, dar în același timp te face să te simți acasă”, spune actrița. Designul mobilierului și al accesoriilor transmit o poveste, asemenea obiectelor vintage care de-a lungul anilor au acumulat amintiri nostalgice, dar frumoase.
Citește și despre Miranda Kerr lansează prima colecție de mobilier
„După o zi lungă, renunț la tot ce înseamnă muncă și să încerc să mă concentrez asupra lumii mele de acasă, cu copii, cățeii mei, prieteni, iubitul meu și mesele noastre luate împreună. Sentimentul meu de împlinire este atunci când stau relaxată cu un prieten în timp ce fiul meu face temele pe podea lângă noi. Casa noastră este proiectată în jurul unor astfel de momente: colțuri confortabile, atât pentru joacă, cât și pentru – relaxare, doar ca să fim împreună …”
Conceptul colecției este o combinație între funcționalitate și eleganță. Ca și brandul Goop, CB2 are o abordare modernă pentru elementele eclectice care să se armonizeze într-o amenajare. Datorită sprijinului lor, Gwyneth a dezvoltat o colecție care răspunde nevoilor familiilor moderne.
Sursă poze: cb2.com