O funcțiune mai nouă în cazul construcțiilor rezidențiale este spațiul tehnic sau camera tehnică. Cu ani în urmă, în România se construiau casele fără cameră tehnică, aceasta fiind improvizată la subsol sau într-una din camerele de locuit. Din fericire, în prezent este înțeleasă mai bine necesitatea alocării unui spațiu tehnic și de aceea este inclus încă din faza de proiectare a casei. Veți vedea în rândurile următoare de ce.
Ce este camera tehnică și de ce este necesară
În prezent, majoritatea proiectelor de case includ și un spațiu tehnic. Deși i se alocă o suprafață limitată, camera tehnică reprezintă un spațiu vital în interiorul unei locuințe, deoarece oferă protecție celor mai importante și delicate echipamente din casă. Spațiul tehnic este locul în care sunt amplasate centrala termică sau boilerul, țevile de apă și de gaze, panoul electric sau cel termic. Din raționamente practice, unii proprietari de case includ sursa de apă (fântâna) în spațiul tehnic, loc în care se instalează și hidroforul.
Cum menționam mai sus, casele moderne au un spațiu tehnic pentru echipamente, însă în cele vechi, camera tehnică poate fi adăugată ulterior. În cazul în care nu se dorește sacrificarea unei camere și transformarea ei în spațiu tehnic, rămâne varianta construirii ei, devenind astfel o extensie a casei. Trebuie reținut faptul că pentru a construi o cameră tehnică e nevoie de un proiect și o autorizație de construcție.

Ce utilizări poate avea camera tehnică
În funcție de amplasarea sa în interiorul casei și de dimensiuni, camera tehnică poate acomoda următoarele echipamente: centrala termică, pompa de apă, stația de filtrare a apei, stația de purificare, hidroforul, boilerul, generatorul electric, robineții de siguranță, acumulatorul pentru panourile solare, dar și o parte dintre aparatele electrocasnice precum mașina de spălat rufe și uscătorul de rufe. Mulți proprietari de case montează în spațiul tehnic chiar și dulapuri pentru depozitarea a diverse electrocasnice sau obiecte pentru care nu au alt loc în altă parte (ladă frigorifică, aspirator, masă de călcat, produse de curățat, genți de voiaj etc.). Totuși, rețineți faptul că rolul camerei tehnice este de găzduire a echipamentelor importante pentru casă, de aceea nu trebuie transformată în magazie.


Ce dimensiuni trebuie să aibă camera tehnică
În ceea ce privește mărimea camerei tehnice, aceasta se calculează în funcție de necesitățile familiei. De exemplu, dacă în camera tehnică vor fi instalate doar echipamentele de bază, suprafața minimă trebuie să fie de 2×2 m. O suprafață mai mare se alocă dacă proprietarii casei doresc să folosească acest spațiu și pentru amplasarea mașinii de spălat rufe/uscătorului sau pentru depozitare. Arhitectul poate face calcule exacte pentru stabilirea suprafeței în funcție de toate echipamentele care se doresc instalate în acest spațiu.

Avantajele pe care le oferă camera tehnică
Camera tehnică este un spațiu foarte util într-o casă. În primul rând, găzduiește elementele esențiale ale unei locuințe precum centrala termică și conductele de apă și gaze. Fiind un spațiu separat, izolat și închis, reduce șansele producerii de accidente. Apoi facilitează accesul instalatorilor și al meșterilor la echipamentele de întreținere și utilități, fapt care oferă și un confort ridicat proprietarilor, deoarece meșterii rezolvă defecțiunile în spațiul tehnic și nu în camerele de locuit. De asemenea, dacă spațiul tehnic are o suprafață generoasă și permite montarea mașinii de spălat și uscătorului de rufe, acestea eliberează din suprafața băii sau bucătăriei. În plus, se estompează zgomotul produs de mașina de spălat rufe atunci când este în funcțiune. Nu în ultimul rând, camera tehnică servește și ca spațiu de depozitare pentru obiectele cu uz casnic.


Unde se amplasează camera tehnică
În majoritatea cazurilor, arhitecții proiectează camera tehnică la parterul sau la subsolul casei și o sa vă explic de ce. Criteriul după care se stabilește poziția în interiorul casei este utilitatea sa. Așadar, e de la sine înțeles că trebuie amplasată într-o zonă mai izolată și sigură a casei, dar totodată aproape de punctul de intrare al conductelor de apă și de gaze. De asemenea, din raționamente ce țin de estetică, este recomandat ca spațiul tehnic să fie în spatele casei și nu în zona de intrare. În cazul în care vor fi integrate echipamente zgomotoase, cum ar fi hidroforul, atunci este de preferat ca spațiul tehnic să se afle la o distanță mai mare față de dormitoare. Calea de acces către spațiul tehnic poate fi de la exteriorul casei sau din interior, acest lucru depinzând de rolul pe care îl va juca spațiul tehnic. De exemplu, dacă în spațiul tehnic sunt amplasate mașina de spălat rufe și uscătorul, atunci ideal ar fi ca accesul în spațiul tehnic să se facă din interiorul casei. Dimpotrivă, dacă găzduiește doar echipamentele esențiale pentru casă, atunci e indicat ca accesul să se facă din exteriorul casei. Deoarece echipamentele instalate în camera tehnică pot elibera substanțe toxice, este important ca spațiul tehnic să dispună de una sau mai multe căi de aerisire.

Principalele cerințe pentru camera tehnică
Rolul principal al spațiului tehnic este de a proteja echipamentele casei. Prin urmare, acesta trebuie să fie bine izolat, ventilat, iar dacă e posibil, să fie adăugate elemente de întărire a structurii. Pentru spațiul tehnic sunt recomandate finisajele ignifuge, antimucegai și cu o bună rezistență în timp. Cele mai bune opțiuni pentru pardoseală sunt betonul și plăcile de gresie. Având în vedere că pe podea se poate acumula apă de la scurgerile din conducte, este indicat să existe o cale de evacuare. De asemenea, se recomandă ca ușa de acces în camera tehnică să aibă deschidere dinspre interior spre exterior, să fie solidă, fonoizolantă și ignifugă.
Mai adaug faptul că acest spațiu trebuie să beneficieze de încălzire, deoarece centrala termică este sensibilă la temperaturi scăzute. Așadar, trebuie montat un calorifer pentru ca iarna să fie menținută o temperatură acceptabilă, peste 0 grade Celsius.
Sursă poze: Pinterest