Cum să creați acasă un mediu sănătos – 5 reguli de proiectare terapeutică

by

De multă vreme se știe, că în unele case te simți foarte bine, în timp ce în altele, poți simți un disconfort inexplicabil (de ex. te doare capul sau nu ai energie). S-au făcut multe studii în acest sens, unde mai multe echipe de medici, psihologi, ecologi și chiar designeri au reușit să descopere cauzele acestui fenomen. Și atunci vine întrebarea: Cum să creăm acasă un mediu sănătos?

Cu ajutorul unui spațiu bine organizat, nu numai că vă puteți crea un design armonios și confortabil, dar puteți ajunge să aveți o locuință în care mediul interior să devină o sursă de vindecare. Acest lucru va necesita respectarea strictă a regulilor unei „case sănătoase”.

Regula 1: Doar materiale ecologice

Încercați să deveniți ecologici încă de la început. Adică să duceți un stil de viață în acest sens și să aplicați aceste reguli și la construcția/renovarea locuinței. Optați pentru materiale brute din natură, dar și cele refolosite – de ex puteți folosi lemnul recuperat din alte construcții sau obiecte, folosiți lutul sub formă de cărămizi sau la gletuirea pereților, sunt binevenite și paiele, unele frunze, piatra etc. Apropo, cărămizile de argilă și pietrele naturale de origine sedimentară sunt incluse în lista materialelor ecologice.

Alte materiale, cum ar fi betonul, materiale plastice și alte soluții ”moderne” trebuie să fie neutralizate cu ajutorul diverselor trucuri. Atenție în special la materialele care conțin fenol (acestea provoacă dureri de cap, alergii și reduc imunitatea) și formaldehidă (afectează organele de reproducere, tractul respirator și sistemul nervos central).

Nu vă grăbiți să vă „îmbrăcați” casa cu cele mai noi tehnologii în materie de finisaje de interior. Va fi mult mai bine dacă alegeți materiale care ne-a oferit natura. Unele pietre, potrivit cercetătorilor, au un efect de vindecare. De exemplu, în regiunea Tavush din Armenia, se extrage o piatră unică de culoarea turcoazului deschis, pe care locuitorii locali o folosesc de mult timp ca medicament – se zice că are proprietăți de curățarea a apei.

Regula 2: Medicul numit Flora

Multe gospodine adoră să aibă multe flori în casă, dar nu știu că, asemenea unor mixuri medicinale și plantele alese corect pot deveni un elixir vindercător.

Să vă explic – plantele care conțin fitoncide au un efect dezinfectant: busuiocul, ophiopogon, cardamom, rhoicissus, spathiphyllum (cunoscută și sub numele de „Crinul Păcii”), etc. Alte plante în ghiveci calmează sistemul nervos, calmează durerile de cap și normalizează circulația sângelui (de exemplu, geraniumuri binecunoscute, precum și mușcatele, levănțica și monstera) – din ele puteți realiza un decor perfect pentru dormitor.

Dacă în locuința voastră există materiale sintetice (și sunt aproape sigură că există), efectul lor negativ este neutralizat de florile care pot absorbi toxinele din aer: dracaena parfumată, peperomia, rhoicissus etc.

Plantele care promovează o digestie bună nu ar trebui să lipsească din bucătărie: laurul, pelargonium, precum și clorofitul, care purifică aerul și absoarb mirosurile. Biroul sau spațiul de muncă poate fi decorat cu un complex de plante, cum ar fi melisa (i se mai spune – Roinița), mentă, salvia, monstera și ficusul.

Pe lângă proprietățile vindecătoare, majoritatea acestor plante au un miros plăcut – ceea ce înseamnă că și aromaterapia este asigurată. Pentru o aromă mai rafinată în încăpere, optați pentru un trandafir de cameră: în același timp, vă poate scăpa de oboseala cronică. Și desigur, nu uitați de trusa naturistă de prim ajutor: aloe, care vă ajută în cazul inflamațiilor, Kalanchoe – pentru răceli.

Regula 3: lucruri vindecătoare

Principiul este același: naturalețea și încă o dată naturalețea. Optează pentru coșurile de răchită în schimbul cutiilor din plastic, pentru pernele din pene naturale în schimbul materialelor sintetice, pentru țesăturile simple naturale de bumbac, in sau lână în schimbul noutăților și tehnologiilor inovatoare etc.

Lucrurile naturale nu numai că sunt mai sănătoase pentru organism, dar au și o energie specială (mai ales dacă sunt făcute manual sau într-un mic atelier meșteșugăresc). Nu neglijați produse realizate din materiale naturale din lemn, răchită și ceramică. Iar dacă mai aveți ”zestrea” păstrată la bunici, chiar vă recomand să găsiți loc acestor obiecte care au fost lucrate cu multă pasiune. Singurele „daruri” naturale care ar trebui însă evitate sunt trofeele de vânătoare: piei și coarnele animalelor moarte etc. Oricât de frumoase ar fi acestea, energia pe care o emit nu este cea mai pozitivă pentru oameni.

Regula 4: Atmosferă creativă

Un efect pozitiv asupra sănătății noastre este oferit de creativitate și implicarea în procestul acesteia. Încercați să meșteriți ceva și cu propriile mâini și să faceți acest lucru când aveți o stare de spirit pozitivă – puteți revopsi un scaun, să brodați ceva de mână, să creați un decor special cu lumânări și flori uscate, creați un nou abajur pentru lampă etc.

Psihologii susțin că, prin procesul creativității puteți depăși depresia sezonieră. Așadar, dacă stresul v-a scos din ritmul normal al vieții, atunci puteți trezi artistul din voi și să desenați. Știați că desenul este un proces vindecător? în care vă puteți revărsa tristețea, negativitatea, stresul etc. Luați o foaie de hârtie, câteva creioane și lăsați mâna liberă. Uneori veți fi uimit de talentul vostru. Încercați!

Regula 5: Nu vă faceți rău!

Impactul mediului înconjurător poate fi comparat cu luarea medicamentelor. Dacă, în mod conștient, știți că dacă luați medicamentele prescrise de medic o să vă facă bine, posibil nu o să vă dați seama de ce nu se întâmplă acest lucru atât de repede. Să vă spun un secret – un interior ”negativ” poate dăuna grav sănătatea, mai ales că acționează asupra voatră în mod inconștient.

Există o serie de lucruri care ar trebui evitate dacă doriți ca casa voastră să fie confortabilă. De exemplu, încercați să evitați forme arhitecturale complexe, colțuri ascuțite, culori întunecate, reci și prea intense, prea multe detalii mici sau colorate, prea multe oglinzi, lumină directă puternică (în special în dormitor) dar și o iluminare insuficientă.

De asemenea, evitați tablouri sau postere cu tematică agresivă sau violetă, imagini distorsionate sau alte „anomalii”, chiar dacă au o valoare artistică. Asigurați-vă că obiectele folosite pentru decorarea apartamentului au energie pozitivă (nu cumpărați obiecte de cult refolosite – cum ar fi măști africane sau indiene folosite după diverse ritualuri sacrifice etc.).

Ca o concluzie:  Nu uitați –  pentru ca o casă să aducă bucurie și sănătate, aceasta trebuie să fie naturală, caldă și pașnică! Fiți sănătoși!

Articol scris pentru revista Forbes Life nr 85

Sursă poze: unsplash.com

Nu sunt comentarii încă.

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *