Culorile anului 2021 și cum le utilizăm în designul interior

by

Fiecare început de an aduce noutăți inclusiv în ceea ce privește culorile. Marile companii caută surse de inspirație pentru a desemna culoarea sau culorile câștigătoare pentru anul ce urmează. Aceste culori se vor regăsi indubitabil și în designul interior, de aceea mi-am propus să vorbesc detaliat despre subiect în acest articol.

 

Inspirați de domenii precum divertisment, cinematografie, artă, modă, design, călătorii, dar și de contextul socio-economic, experții de la Institutul Pantone au stabilit două culori reprezentative pentru 2021, și anume PANTONE 17-5104 Ultimate Gray și PANTONE 13-0647 Illuminating. Aceste două culori sunt complementare și se sprijină reciproc. Este pentru a doua oară când Institutul Pantone desemnează două culori în loc de una. Prima dată s-a întâmplat în 2016, când au ales două culori reprezentative: Roz Quartz și Albastru Serenity.

Semnificația culorilor alese de Pantone – Ultimate Gray & Illuminating

Ultimate Gray este o culoare care denotă stabilitate și are un efect liniștitor, în timp ce nuanța Illuminating de un galben strălucitor face trimitere la soarele cald și lămâile proaspăt culese, dar și la spiritul liber și plin de viață al zilelor de vară. Este prin definiție o culoare aspirațională. Cu alte cuvinte, avem o culoare care ne liniștește și una care ne însuflețește. Institutul Pantone descrie culorile alese ca fiind un “melanj armonios de culoare ce transmite un mesaj de putere și speranță, în aceeași măsură durabil, stabil și înălțător.” În concluzie, cele două culori pot fi descrise în două cuvinte, și anume optimism (Illuminating) și stabilitate (Ultimate Gray), stări care se doresc în acest an și care au fost greu de obținut în anul ce-a trecut. Intenția experților de la Pantone a fost aceea ca cele două culori să fie privite și interpretate ca fiind o pereche.

În designul interior, aceste culori formează o combinație potrivită pentru decorurile moderne și contemporane, dar nu numai. Ultimate Gray și Illuminating pot fi utilizate în designul interior ca și culori principale sau prima ca nuanță dominantă și a doua ca accent.

Cum puteți aplica culorile Pantone Ultimate-Gray și Illuminating în amenajările de interior:

Culoarea anului 2021 la Benjamin Moore

Companiile de vopseluri desemnează an de an cate o culoare reprezentativă pentru anul care urmează. Gigantul Benjamin Moore a ales culoarea anului 2021 în cadrul evenimentului Color of the Year, încă de la sfârșitul anului trecut. Contrar predicțiilor, culoarea aleasă a fost Aegean Teal 2136-40, adică turcoaz întunecat de Marea Egee. Este o culoare organică, multifuncțională, considerată potrivită pentru casele noastre după pandemie.

Andrea Magno, directorul de dezvoltare și marketingul culorilor de la Benjamin Moore a afirmat despre culoarea aleasă: “Este un amestec foarte frumos de albastru și verde, cu un gram de gri, care dă o eleganță neagresivă și foarte primitoare. În acest an am avut în vedere interiorul locuințelor ca punct de plecare și inspirație.”

Culoarea Aegean Teal este considerată de specialiștii de la Benjamin Moore o culoare care poate fi utilizată în orice tip de încăpere, de la camera de zi sau dormitor și până la bucătărie. De asemenea, mai consideră ca legătura nuanței cu natura este esențială. Culorile organice au un efect de calmare și motivare, exact ceea ce oamenii au nevoie în această perioadă.

Aegean Teal este una din cele 12 culori din Paleta anului 2021 a celor de la Benjamin Moore. Aceste culori au în comun aspectul de ars de soare și pot fi utilizate într-o varietate de moduri pentru a obține interioare confortabile și primitoare. Aspectul relaxat al nuanțelor păstrează o subtilă și permanentă conexiune cu natura. Specialiștii în culori sunt de părere că cele 12 nuanțe din paleta de culori vor rezona foarte bine cu casele noastre în perioada post-pandemică, având în vedere nevoia noastră de confort și de trăire a unor momente autentice de bucurie.

Cum puteți aplica culoarea Aegean Teal în amenajările de interior:

Culoarea anului 2021 stabilită de OSKAR – Transcend

Pornind de la o realitate care a dat lumea peste cap – pandemia cauzată de Covid-19, se consideră mai mult ca oricând că interiorul casei este extrem de important pentru starea noastră de bine și pentru tihna obținută în ambianța familiară de acasă. Marii producători de vopsele pun un accent deosebit pe nuanțele naturale, optimiste, care să ne ajute să obținem confort și stări pozitive. OSKAR a stabilit culoarea principală a anului 2021 Transcend (PPG1089-4) – o nuanță complexă și caldă cu subton roșu. Transcend poate fi utilizată în decorul interior în multiple variante, de exemplu ca nuanță principală (60%) asociată cu alte culori neutre sau pasteluri (30%), dar și ca o culoare de accent pentru micile accesorii în procentul de 10%.  Pe lângă această culoare, experții de la OSKAR au mai selectat o serie de culori împărțite în trei game diferite: Be Well, Be True și Be Wild. Toate nuanțele din cele trei game se pot combina între ele inclusiv cu versatila Transcend.

Cum puteți aplica culoarea Transcend de la OSKAR în amenajările de interior:

Celor care doresc să își amenajeze casa în culorile anului le doresc mult succes și inspirație! Creați-vă un ambient în tendințe, personalizat și bucurați-vă de el!

Sursă poze: Pinterest

Nu sunt comentarii încă.

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *