Cele mai populare stiluri de design interior în 2021

by

Deoarece mai e puțin până la sfârșitul anului, iar mulți dintre voi vă întrebați deja ce stiluri de design interior vor fi în trend anul următor, m-am gândit să vorbesc pe larg în acest articol despre principalele stiluri decorative care sunt și vor rămâne în tendințe anul următor.

Stilul clasic contemporan

Stilul clasic contemporan aduce noblețea stilului clasic alături de materialele și tehnologiile moderne. Din această îmbinare rezultă un design elegant și elaborat, dar mai accesibil. În ceea ce privește materialele, se folosesc atât cele clasice precum lemn, sticlă, metal, ceramică, cât și cele moderne precum poliuretan, acril, piele sintetică și plastic. Una dintre tendințele actuale este de a folosi materiale moderne care le imită pe cele naturale, clasice. Și aici mă refer la plăcile ceramice care imită textura lemnului ori la cele care imită marmura sau granitul. Intr-un decor clasic contemporan vom întâlni obiecte cu finisaje mate sau lucioase în culori regale precum auriu și argintiu, decorațiuni supradimensionate, dar reduse ca număr și tapițerii de calitate superioară, catifelate, în culori tari. Un decor clasic contemporan dezvăluie un lux discret, dar accesibil.

Stilul eclectic

Îndrăgit de persoanele neconvenționale, stilul eclectic este un stil care permite alăturarea de elemente de decor realizate în stiluri complet diferite și de obiecte aparent fără legătură. Eclectismul face apel la diversitate, originalitate, mixuri neconvenționale de culori, materiale și texturi, de vechi și nou, de sobru și cald etc. Într-un decor eclectic putem întâlni piese de mobilier clasice, victoriene, provensaje alături de obiecte moderne sau contemporane. Regula de bază e găsirea unui element de legătură între toate piesele din decor și evitarea exceselor.

Stilul modern

Unul dintre stilurile care va fi în top și anul următor este cel modern și asta deoarece este un stil echilibrat, armonios, accesibil și în care se regăsesc mulți dintre noi. Stilul modern nu epatează, dar nici nu se reduce la un număr limitat de elemente așa cum se întâmplă în cazul celui minimalist. Dimpotrivă, stilul modern aduce în atenție elemente de decor simple, cu linii drepte și elegante, cu suprafețe netede sau lustruite, mobilier relativ scund cu linii suple și picioare la vedere, accesorii din textile naturale, fine și confortabile. În ceea ce privește materialele, stilul modern este permisiv, adică include atât lemn, cât și MDF, PAL, sticlă, metal etc. Într-un design modern vom întâlni adesea și suprafețe sau finisaje lucioase. Culorile vibrante și finisajele prețioase sunt mult mai rar folosite și doar ca accent.

Stilul scandinav chic

Un decor scandinav este ușor de recunoscut printr-o serie de elemente specifice: un fundal deschis sau neutru, contrastul alb-negru, piese de mobilier din lemn cu design minimalist, elemente de decor funcționale, reduse ca număr, accesorii textile din materiale groase, împletituri, blănuri etc. Stilul scandinav mizează pe un design curat, funcțional și luminos. O nouă tendință în amenajările interioare este stilul Scandinav Chic, care aduce un plus de personalitate interioarelor prin introducerea unor elemente artistice sau personale precum decorațiuni artizanale, picturi, obiecte cu design inedit, corpuri de iluminat de inspirație industrială.

Stilul maximalist

Opus minimalismului, care pune accent pe un design simplu, minimal, stilul maximalist se axează pe o bogăție de elemente, texturi și culori, toate îmbinate într-o manieră personală. Acest stil a apărut ca o replică la stilul minimalist care se ghidează după conceptul less is more. Maximalismul se asociază cu concepte precum eclectism, nonconformism, grandoare și personalizare a spațiului prin design. Designul maximalist se caracterizează prin elemente decorative opulente, patternuri contrastante (forme geometrice, florale, abstracte etc.), obiecte personale, culori sau accente vibrante introduse în decor într-un mod liber, personal.

Stilul Art-Deco contemporan

La modă în secolul trecut, stilul Art Deco poate fi descris prin lux, opulență și elemente imprumutate din cubism, neoclasicism și modernism. Designul interior în stil Art Deco include linii paralele, simetrice, curbe mari, mobilier cu forme rotunjite, linii orizontale, mixuri delicate de culori și texturi, ornamente sau decorațiuni cu forme geometrice, stilizate și îmbinate repetitiv, printuri vegetale sau animale, simboluri, forme abstracte etc. Însă toate aceste caracteristici sunt îmbinate cu materiale și tehnologii moderne, ceea ce aduce stilul Art Deco în contemporaneitate.

Stilul industrial glam

Vechile fabrici industriale din secolul trecut stau la baza stilului industrial, care preia elemente specifice acestora. Stilul industrial se axează pe materiale cu aspect brut (beton, metal, lemn neșlefuit), pe obiecte realizate din metal, pe refolosirea unor elemente vechi, cu patină. Într-un decor industrial va fi ceva firesc să vezi grinzi sau țevi la vedere. Ulterior, acest stil a căpătat noi valențe pentru a fi adaptat interioarelor contemporane sofisticate și elegante, astfel a luat naștere stilul industrial glam, care, pe lângă elementele mai sus amintite, se mai adaugă culorile vibrante, prețioase precum auriu și argintiu, finisajele lucioase, textilele sau tapițeriile din materiale catifelate. Stilul industrial glam reunește de fapt două stiluri: cel industrial și cel glamour.

Stilul ecologic și designul sustenabil

Două tendințe care s-au făcut remarcate încă de acum câteva decenii au condus la apariția unui nou concept în amenajările interioare, și anume stilul ecologic și designul sustenabil. Prima tendință constă în preocuparea pentru un mediu ambiental sănătos, natural, iar a doua tendință, cea de protejare a mediului. Stilul ecologic pune accent pe valorificarea resurselor naturale, pe utilizarea de materiale care nu dăunează omului și mediului, pe eliminarea vopselelor și a tuturor substanțelor toxice din elementele decorative, de la finisaje, mobilier și până la obiectele mici, pe reciclare și găsirea de soluții alternative. Pe scurt, stilul ecologic pune accent pe materiale naturale, calitate superioară și longevitate.

Să vedem dacă unul din stilurile de mai sus vă reprezintă, puteți împărtăși alegerea în comentariile de mai jos. Iar dacă vă este greu să identificați un stil care vi s-ar potrivi atunci vă recomand să faceți testul: Ce stil de interior ți se potrivește?

Sursă poze: Pinterest

Nu sunt comentarii încă.

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *