Ne-am obișnuit să vedem bucătării placate cu faianță, dar în continuare ne limităm la cele mai banale soluții. Poate suntem condiționați de timp sau poate de buget, dar acest lucru nu ar trebui să vă facă să repetați aceleași greșeli pe care le fac și alții, de aceea astăzi, articolul meu o să vă convingă că o faianță spectaculoasă merită orice efort pentru a crea un design deosebit în bucătăriile noastre.
Când alegeți faianța pentru brâul din bucătărie, la ce aspecte atrageți atenție? Cu siguranță o să răspundeți că plăcile ceramice trebuie să fie rezistente la căldură, așa cum vor fi placate și în dreptul plitei, să fie ușor de curățat (adică să aibă o suprafață cât mai netedă ca să nu strângă mizeria, sau să fie montate cu rosturi cât mai mici, la fel din considerente de a fi curățată mai ușor) și să fie cât mai neutră ca aspect ca să se potrivească cu orice mobilă. Sunt perfect de acord cu cele de mai sus, dar să nu uităm și de partea estetică, atât de importantă în designul de interior. Și atunci vine întrebarea:
Cum alegem faianța în armonie cu proiectul de amenajare?
Recomand ca faianța să se aleagă ținând cont de stilul amenajării, dimensiunea bucătăriei și tipul mobilierului, cum ar fi culoarea, modelul fronturilor, materialul blatului, până și forma și culoarea mânerilor. Iar cea mai bună soluție pentru o bucătărie perfectă este să creați un accent, iar o faianță personalizată întodeauna va fi în tendințe și nu se va devaloriza, din contra, în timp va deveni și mai apreciată.
Cine a mai colaborat cu mine, știe foarte bine că îmi place să ”complic” proiectele, adică să le personalizez cât mai mult și să găsesc câte un element ”vedetă”. În bucătărie, prefer să păstrez mobila bucătăriei în culori neutre, poate într-o culoare mai pastelată, dar să mă joc cu peretele dintre corpurile suspedate și baza. Un alt truc care scoate în evidență faianța este să o iluminați, de exemplu cu banda LED montată sub corpurile iluminate.
Iată și câteva exemple pe care le considerate demne de a fi puse în aplicație:
Bucătărie cu faianță inspirată din ceramică portugheză
Bucătărie cu faianță cu motiv geometric

Bucătărie elegantă cu faianță marocană

Bucătărie cu accent creat prin faianță pictată cu motive gastronomice



Bucătărie contemporană cu faianță tip tablou, influență mediteraneene

Bucătărie cu brâu uni ca accent de culoare


Bucătărie cu brâu în stil rustic


Vă place idea unui astfel de brâu, atunci am și pe cineva care vă poate materializa orice idee estravagantă – colaboratorii mei de la Cameleonia, intră pe site-ul lor să vezi de fac: www.cameleonia.ro