Anotimpul rece aduce cu sine o provocare pe măsură, mai ales pentru familiile care nu beneficiază de căldură centralizată: aceea ce a-și încălzi locuințele și de a obține confort termic pe toată durata sezonului rece. Soluțiile alternative de încălzire sunt căutate din mai multe motive: pentru a înlocui total sursa de încălzire centralizată (în cazul apartamentelor de bloc, când proprietarii aleg debranșarea de la sistemul de încălzire), fie din lipsa unui sistem de încălzire (în cazul unor locuințe noi), ca o sursă temporară de încălzire sau ca o modalitate de a suplimenta deja un sistem de încălzire existent. Indiferent care ar fi motivul, ar trebui să aveți în vedere următoarele opțiuni:
Încălzirea locuinței cu aeroterme electrice
Aceste aparate au caracteristici pe care e bine să le cunoașteți ca să vă dați seama în ce măsură reprezintă o opțiune viabilă pentru voi. Aerotermele sunt aparate alimentate la o sursă de energie electrică și transformă energia în căldură cu un randament de aproape 100%. Aparatul radiazaă aerul cald în jur cu ajutorul unui ventilator. Un avantaj al aerotermelor constă în faptul că pot fi alese în funcție de puterea de încălzire de care aveți nevoie. Un alt avantaj ține de mobilitate, fiind ușoare, acestea pot fi mutate oricând dintr-o cameră în alta. Spre deosebire de aparatele de aer condiționat, aerotermele dau randament și când temperaturile de la exterior devin foarte mici, adică sub pragul de îngheț.
Sintetizând, aerotermele oferă următoarele avantaje: sunt eficiente energetic, economice, sigure, deoarece nu folosesc gaze și prin urmare nu există riscul de scurgeri sau emisii periculoase, sunt portabile, ușor de manevrat și ocupă puțin spațiu, pot încălzi orice tip de încăpere, distribuind căldura uniform, sunt prevăzute cu termostate care permit controlarea temperaturii, au trepte de putere, pot fi alese în funcție de puterea de încălzire, prețurile de achiziție sunt accesibile.
În ceea ce privește dezavantajele, probabil pe primul loc ar fi faptul că aparatul se răcește imediat ce este închis, prin urmare scade repede și temperatura din cameră. Un alt dezavantaj este dat de zgomotul produs, care poate fi deranjant pentru persoanele sensibile sau pe timpul nopții.

Încălzirea prin panouri cu infraroșu
Aici mă refer la panourile radiante cu infraroșu, care funcționează folosind energia electrică. Aceste panouri folosesc radiațiile cu infraroșu pentru a încălzi obiectele din jur. Ca soluție de încălzire, panourile se numără printre cele mai moderne modalități de încălzire a spațiilor interioare. Se spune despre radiațiile cu infraroșu că sunt benefice inclusiv asupra sănătății, stimulând circulația și ameliorând problemele respiratorii sau reumatismul. Și fiindcă punctam atuurile acestei soluții de încălzire, mai adaug că panourile radiante cu infraroșu sunt utile inclusiv în încăperile înalte, nu prezintă risc de incediu sau emisii toxice, costul de echiziție și montare este mai mic decât al centralelor termice, însă mai mare, de exemplu, decât al aerotermelor. Ca și minusuri, menționez că prețul panourilor este destul de ridicat, au putere mică, deci nu sunt recomandate în spațiile mari și foarte mari și, nu în ultimul rând, se răcesc repede și nu degajă căldură după ce au fost închise.


Încălzirea locuinței cu convectoare electrice
Așa cum o spune și numele, convectoarele electrice sunt aparate care au la bază o rezistență electrică, prin urmare nu folosesc un ventilator, ceea ce le face o soluție de încălzire silențioasă. Convectoarele electrice sunt de două tipuri: de podea și cu montare în perete. Puterea de încălzire a acestor aparate este medie, prin urmare le recomand în apartamentele de bloc. Convectoarele sunt apreciate pentru raportul preț mic-performanță, pentru faptul că sunt silențioase și mobile. Principalul dezavantaj derivă din puterea redusă de a degaja aerul, fiind astfel ineficiente în încălzirea unor încăperi mari.

Încălzirea cu aparatul de aer condiționat
Din start, aparatul de aer condiționat îl consider o soluție temporară de încălzire sau complementară, atunci când sursa principală de încălzire nu este suficientă pentru a vă bucura de confort termic în interiorul casei. Modelele performante de aparate de aer condiționat sunt silențioase și eficiente economic, însă utilizate constant, zi de zi, acumulează costuri și facturi la energia electrică deloc neglijabile.

Încălzirea cu tunuri de căldură
Aceste aparate s-au răspândit relativ recent și sunt preferate de mulți utilizatori datorită faptului că implică un consum redus de energie și sunt eficiente la încălzirea rapidă a unui spațiu. Există mai multe tipuri de tunuri de căldură, de exemplu electrice sau pe gaz, cu ardere directă sau indirectă, însă indiferent de tipologie, acestea trebuie conectate la o sursă de energie. Mai adaug și faptul că au fost gândite pentru a încălzi spații mari sau chiar cu utilizare pentru exterior, prin urmare nu reprezintă cea mai indicată soluție pentru locuințele mici. În ceea ce privește costurile de achiziție, acestea sunt mai mari decât în cazul soluțiilor de încălzire mai populare, cum ar fi aerotermele.

Sursă poze: Pinterest