Să știți că nu doar designerul are multe întrebări pentru clienți, și clienții trebuie să știe ce să întrebe pe un designer mai ales la prima experiență. Înainte de toate studiați puțin background-ul studioului sau al designerului – pagina web, rețelele de socilaizare, rating-ul sau recenziile pe Google, aparițiile media, chiar și paginile personale. Și nu uitați să analizați portofoliul acestora. Orice informație vă va ajuta să faceți o impresie generală a persoanei/echipei cu care v-ar plăcea să colaborați. Și doar apoi puteți trece la cele mai importante întrebări pe care să le adresați unui designer:

Ce servicii oferă?
Dacă există anumite pachete, de exemplu: servicii de proiectare cu sau fără urmărire de șantier, proiectul care include toar partea vizuală (randări 3d), deplasări etc. Chiar dacă ulterior designerul va detalia în ofertă toate etapele și serviciile, este bine să puneți de la început câteva întrebări legate serviciul de design interior mai ales dacă doriți un proiect complet cu tot cu implementare.
Care sunt etapele unui proiect de design interior?
De cele mai multe ori designerii trec etapele și la ei pe site, dar mulți potențiali clienți nu apucă să le citească sau nu au răbdare să studieze. Eu, cum am specificat și mai devreme, vă recomand de la început să studiați site-ul designerului și dacă nu ați găsit aceste informații, să le cereți ulterior la telefon. Iar dacă etapele sunt trecute pe site, dar nu sunt detaliate sau nu sunt clare (posibil din cauza anumitor termeni tehnice), atunci cereți explicații.
Cât durează un proiect de design interior?
Ca să primiți răspuns la această întrebare, va fi nevoie să transmiteți câteva date despre viitorul proiect, iar ulterior, designerul să specifice un termen estimativ luând în calcul volumul de lucru și proiectele în curs pe care le are.

Care sunt termenele estimative pentru implementarea proiectului complet?
În acest caz termele sunt foarte evazive, pentru că designerii transmit date din experiențele anterioare. Iar cum fiecare proiect este individual, o estimare cât mai realistă se va face după ce va exista proiectul conceput și detaliat.
Cât costă un proiect de design interior?
Deși aceasta este prima întrebare pe care o primim, din păcate nu putem oferi un preț, dacă aflăm ce își dorește clientul. De aceea, vă rog să puneți această întrebare doar după ce v-ați clarificat dacă designerul la care ați sunat, în primul rând, vă poate ajuta.
În ce stiluri de design interior lucrează?
Această întrebare se va da doar dacă nu ați identificat stilul proiectelor din portofoliul designerului. Mulți designeri/studiouri s-au specializat pe un anumit stil sau categorie de proiecte, și să știți că este mult mai bine așa pentru că atunci când apeleți la un specialist bun pe nișa lui, cu siguranță veți fi mulțumit de rezultatul final. În schimb, atunci când designerul lucrează ”de toate”, poate încă acumulează experiență sau nu se adresează unui anumit public și merge pe principiul orice proiect este binevenit.
Se poate deplasa și în altă localitate?
Vă rog să specificați designerulu că locuința care trebuie amenajată nu se află în aceeași localitate cu cea a studioului sau a designerului. Sunt designeri care nu fac proiecte decât în localitatea în care locuiesc, sunt designeri care fac și deplasări doar pentru a face un releveu și pentru a preda proiectul, sunt designerii care oferă și câteva ședințe de urmărire de șantier la distanță. Este bine să aflați încă de la început dacă designerul este deschis la acest tip de proiecte la distanță.
Sursă poze: unsplash.com & portofoliu personal
2 Răspunsuri
Wikis
iulie 27, 2023Unii designeri pot calatori cu Aceasta este una dintre cele mai importante intrebari atunci cand doresti sa colaborezi cu un studiou/designer si sa gasesti cea mai avantajoasa oferta.
Wikis
iulie 27, 2023Aceasta este una dintre cele mai importante intrebari atunci cand doresti sa colaborezi cu un studiou/designer si sa gasesti cea mai avantajoasa oferta.