Ca designer primesc destul de des întrebarea: Ce servicii exact ofer, ce include un proiect de design interior și ce costuri practic? Iar cei care n-au colaborat până acum cu un designer, de cele mai multe ori nu cunosc ce exact face acesta și sunt deseori uimiți de prețul primit. Așa că mi-am propus să clarific acestă întrebare:
În primul rând, designer – este o profesie, la fel ca și celelalte (cum ar fi: medic, profesor sau avocat), care necesită timp, efort și cheltuieli financiare în scopul dezvoltării profesionale. Această profesie nu se rezumă doar la gust estetic și talent, însă cuprinde mult mai multe cunoștințe în domeniul ergonomiei, folosirea culorilor, abilitatea de a face corect o compoziție, o identitate a spațiului, să aibă cunoștințe tehnice avansate, să știe să combine texturile și materialele.
Un aspect important, pe care clientul de obicei nu-l observă sau nu-i atrage atenția – este conceptul. Adică, idea născută în mintea autorului, care poate fi de la început naivă sau nerealistă, dar la un moment dat va pune baza proiectului de design. Designerul este asemeni unui scriitor sau muzician – trebuie să creeze ceva unic și original de care să se bucure ceilalți. Pentru a crea acel unic design este nevoie de un bagaj bogat de cunoștințe, de talent și chiar de tensiune psihologică pe tot procesul proiectului. Anume această etapă a muncii este subestimată și chiar neînțeleasă de client. Dacă fiecare persoană ar avea capacitatea de creator, atunci necesitatea acestei profesii ar dispărea; însă, toți suntem diferiți și fiecare este bun pe ceva. Așa cum un medic trebuie să trateze pacienții, iar profesorul să predea, și designerul trebuie să lucreze cu spațiul.
În al doilea rând, dacă lăsăm la o parte procesul de inspirație, munca care duce la materializarea conceptului este o muncă de rutină, care trebuie efectuată în mod corect, atent și la detaliu, cum ar fi releveul, schițele sau alegerea materialelor și finisajelor de la zeci de producători și furnizori. Aceasta este motivul de uimire pentru un client grăbit, care crede că un proiect se realizeaza în câteva zile.
În al treilea rând, vizualizarea! Ca să obții simulari 3D cât mai realiste, este nevoie de cunoașterea anumitor programe de specialitate, dar și stăpânirea mai multor procese și tehnici, în ceea ce privește setarea luminilor sau a reflexiilor, texturi sau materiale. Cu cât proiectul este mai realist, cu atât și prețul pe partea de proiectare crește.
Un alt aspect important este capacitatea designerului de a combina “plăcutul cu utilul”, adică partea estetică cu funcționalitatea. Designerul, nu alege doar culorile și finisajele, în schimb face mult mai multe lucruri, precum: ia în considerație toate elementele ale construcției care vor fi modificate, face traseul pentru racordurile de apă sau canalizare, decide poziția corpurilor de iluminat sau al prizelor etc. În concluzie, designerul nu este doar o persoană creativă – să nu uităm de partea tehnică care îl caracterizează.
Pentru un designer, timpul nu stă locului! Tendințele sunt într-o continuă schimbare, iar pentru a ține pasul cu ele, este nevoie de a avea abilitate de asimilare. Designerul învață mereu, se documentează și găsește soluții cele mai potrivite fiecărui proiect în parte. Chiar dacă la prima vedere pare o profesie frumoasă, timpul pe care îl petrece un designer studiind din cărți, reviste sau online, mergând la seminarii sau expoziții, este timpul care alimentează atât creația, dar și partea tehnică, care face lucrurile să prindă forma. Atunci întrebarea este: cum îți câștigi existența dacă efortul depus nu este înțeles și apreciat de clienți?
Ca încheiere: Acum avem și explicația de ce un proiect de design interior are un preț, și nu neapărat ieftin. Iar dacă scopul vostru este să stați într-un spațiu confortabil, estetic și calitativ, atunci și investiția în amenajare trebuie să fie adecvată.
2 Răspunsuri
Raluca
mai 18, 2017Foarte bun articolul. Ai reușit sa descrii perfect aceasta meserie :). Mi-a placut concluzia din încheiere.
Natalia Berezovskaia
mai 19, 2017Merci Raluca!