Am nevoie de un designer de interior sau nu?

by

Am nevoie de un designer sau nu?

Nu demult am citit un articol despre cum privesc oamenii la noi din țară asigurarea de sănătate. Și ce să vezi, pe primul loc este asigurată mașina. Casa, și aceasta, de cele mai multe ori din obligație trebuie asigurată, dar sănătatea? Ce loc ocupă sănătatea?

Așa e și cu designul! Mașina bună îți cumperi ca să reziste în timp și să te ajute să te deplasezi ușor. În vacanță mergi, pentru relaxare sau evadare din aglomerația de zi cu zi. Dar ce faci cu mediul în care locuiești? Poate stai în chirie și ai rezolvat problema amenajărilor. Dar când ajungi să-ți cumperi o locuință, ce te preocupă: „În ce să investesc? În mobilă, în finisaje sau în toate? Dar o să mă descurc să le fac pe toate sau ar trebui să apelez la un specialist?”

Dacă în fața voastră apare dilema: “Să apelez la un designer sau nu?”, vă recomand să luați în calcul toate aspectele pentru a lua decizia corectă. Analizați ce face exact un designer, cu ce vă poate ajuta sau dacă vă puteți descurca și fără acesta.

Ca să înțelegeți mai bine avantajele și dezavantajele acestuia, mi-am propus să explic fiecare aspect în parte:

Beneficiile de a lucra cu un designer

Economisiți timp în alegerea materialelor și a mobilierului

Designerul știe unde să vă găsească cele mai potrivite materiale, finisaje, decorațiuni, accesorii și mobilier în funcție de stilul amenajării și bugetul pe care îl aveți;

Planifică inteligent spațiul

Având o experiență vastă în spate, un designer vă poate ajuta să găsiți soluții pentru a compartimenta și organiza spațiul în așa fel ca acesta să fie ergonomic și confortabilș

Crează un concept unitar

Apelând la un designer, puteți fi sigur că locuința voastră va fi amenajată în același stil, având un concept în spateș

Veți fi mereu informat cu privire la cele mai noi tendințe și inovații în domeniul materialelor

Designerul este la curent cu toate noutățile din domeniu pentru a vă putea propune cele mai potrivite materiale atunci când lucrează la proiectul vostru;

Proiectul tehnic și toate schițele pentru a evita problemele din timpul execuției

Doar gândul la realizarea proiectului tehnic îi sperie pe cei mai mulți, însă designerul va crea toate desenele tehnice și detaliile astfel ca orice echipă de construcție să le poată executa.

Și totuși care sunt  dezavantajele de a nu lucra cu un designer

Pierdeți timpul vostru prețios

Ai nevoie să vizitezi zeci de magazine pentru a alege materialele și mobilierul potrivit, iar asta necesită mult timp și răbdare. Asta-i realitatea!

Greșeli în planificarea spațiului

Lipsa de experiență în crearea unui flux corect și ergonomic va duce în timp la disconfortul vostru;

Un mix nereușit

Ne având o imagine unitară sau un concept a viitorului interior, riscați să creați o atmosferă respingătoare în care obiectele nu au legatură una cu alta;

Problema vizualizării

Din păcate showroom-urile nu au cum să expună toate tipurile de materiale sau mobilier. Însă, datorită proiectului 3d, realizat de un designer, puteți vizualiza cum se vor combina materialele, texturile, culorile sau piesele de mobilier într-un interior;

Lipsa schițelor/planurilor crează o confuzie

Fără a avea desenele tehnice, în care să fie explicat poziția prizelor sau stereotomia plăcilor de faianță, duce la neînțelegerea dintre echipa de construcție și beneficiar. De cele mai multe ori acestea vor lua decizi fără să se mai consulte cu voi.

Iar dacă totuși veți apela la serviciile unui designer, acesta vă poate ajuta să materializați imaginea unui interior ideal pentru spațiul deja existent. Este important ca designerul să abordeze fiecare proiect în parte, cât mai individual, pentru a înțelege nevoile și cerințele voastre și să le transpună în viitorul proiect.

Acum ramăne la latitudinea voastră să decideți cum va arată viitoarea locuință și cum să ajungeți să arate așa cum vă imaginați.

Nu sunt comentarii încă.

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *