Când vă gândiți la blat de bucătărie, ce materiale vă vin în minte? Blat termorizistent (acel blat lucios din pal termorezistent, care se regăsește în proporție de 98% în casele noastre), poate la un lemn sau chiar o piatră naturală?
Cu siguranță, un granit sau o marmură o vizualizați rapid, dar ce vă spune un „QUARTZ COMPOZIT”? În cele mai multe din cazuri – mai nimic. Însă, astăzi veți afla pe ce anume merită să investiți toți banii atunci când vă realizați sau reînnoiți bucătăria.
Haideți să ne lămurim ce înseamnă exact acest quartz compozit. De fapt, acest material este o piatră recompusă, tehnic vorbind, „rezultatul unui complex proces de mixare în care ingredientele principale, cristalele de quartz, se regăsesc în proporție de 95% din masa materialului, combinate cu rășini speciale, diverși pigmenți și elemente de decor ca să creeze modele unice.” N-ați înțeles nimic, nu-i așa? 🙂 Nici nu trebuie să intrați în prea multe detalii, dacă vi se pare că citiți altă limbă. Ceea ce ar trebui să vă convingă este faptul că în comparație cu orice tip de material din acelea pe care le-ați mai auzit: fie lemn, blat termorezistent, piatră naturală, suprafețe laminate sau chiar compozit ( noi îl cunoaștem sub brandul Corian) – blatul de quartz „îi bate” pe toți la propriu 🙂
Este complet impermeabil, rezistent la caldură, zgârieturi și substanțe acide care afectează, de exemplu, alte blaturi (oțet, lămâie sau vin). În plus, este un material igienic, care nu permite menținerea și dezvoltarea microorganismelor și bacteriilor pe suprafața acestuia. Se întreține foarte ușor, menținând suprafața strălucitoare (se curață cu o lavetă și detergent lichid).
Ce ne putem dori mai mult, noi doamnele și domnii, care ne petrecem o părticică din viața noastră în bucătărie, nu doar cu scopul de a găti, dar și pentru întâlniri romantice sau cu prietenii, ore de convingeri ca piticul vostru să mai înfulece o bucată din musaca sau pur și simplu că meșteriți ceva, pentru că alt loc din casă nu este dedicat pentru astfel de activități (asta spun statisticile din România, că bucătăria este un spațiu multifuncțional). De aceea, aveți nevoie de ceva care poate trece testul timpului și care va arăta la fel de bine și peste următorii 5-10 sau chiar 20 de ani.
Dar cum poate un produs fi bun și montat corect, dacă nu ai echipa potrivită? Am avut noroc să-i cunosc pe cei de la Prowest care m-au ajutat pe tot procesul colaborarii la proiecte în curs – au asigurat serviciul de măsurători, foarte important pentru o execuție cât mai bună a produsului (din păcate de multe ori pereții încăperii nu sunt drepți) și stabilirea dimensiunilor corecte chiar la fața locului este esențială.
Tot ei au fabricat și produsul, având posibilitatea să aleg din peste 15 modele de finisaje de cant, care se prelucrează prin șlefuire cu apă, ceea ce face ca luciul să ajungă la aceeași strălucire ca și suprafața blatului și să se mențină în timp (se pare că sunt printre puținele firme care execută aceste finisaje cu apă).
Iar gama de produse aste absolut remarcabilă, peste 100 de tipuri de quartz cu diferite finisaje ale suprafeței, lucioase sau texturate, Prowest lucrând cu peste 5 producători renumiți în domeniu, din care 3 brand-uri în exclusivitate, printre care și inventatorii quartzului compozit, compania Stone Italiana. Fiind și importatori de materie primă și prelucrători, aici am găsit și prețuri avantajoase. Nu în ultimul rând, serviciile de livrare și montaj, fără de care produsul nu este complet sunt asigurate tot de ei, lucru nu tocmai ușor când ne gândim că unele piese (în special insulele de bucătărie) pot cântări peste 100 kg.
Faptul că ei asigură atât produse de diversitate mare, de la brand-uri renumite, cât și servicii complete a contat foarte mult în alegerea mea și nu m-am înșelat: chiar sunt mulțumită de ce au făcut.
Ca să vă convingeți, vă invit să intrați pe site-ul: blaturidebucatarie.ro unde găsiți toate detaliile necesare.
Și pentru că am intrat în sezonul renovărilor, împreună cu Prowest am pregătit o mică surpriză pentru toți cititorii noștri. Descărcați fișierul de mai jos și aflați care este surpriza:
4 Răspunsuri
M
septembrie 23, 2018Ok.
Monica
iulie 12, 2021Buna ziua cat costa acest blat de bucatarie si ce dimensiune,grosime are?
Natalia Berezovskaia
iulie 24, 2021Blatul din quartz compozit de 2 cm grosime incepe cam de la 70-80 euro pe ml pe adancime de 60 cm. Dar costul corect il puteti afla direct de la furnizor.
Cristina
mai 17, 2022Daca nu ati cautat deja, la furnizori din zona Bucuresti pretul pt un blat de quartz compozit de 2.7 m lungime si latime standard duce spre 6500 ron + cost transport, manopera, instalare care variaza intre 3500 – 4000 ron. Prin urmare, un produs premium, frumos, dar pt care poti plati mai mult decat pe mobila. Desigur, daca esti un cumparator mediu dpdv potenta financiara.