Acasă – Culoarea potrivită în spațiul potrivit (partea I)

by

Articol scris de Olivia Petre

„Acasă” este micro Universul în care ne dăm voie să fim noi înșine și în care vrem să aducem obiecte și culori ce ne pot susține starea de bine. Însă, cum destinația fiecărei camere este diferită, această „stare de bine” se traduce într-un fel anume pentru fiecare spațiu din casă, în funcție de activitatea pe care vrem să o desfășurăm acolo: într-o zonă recreere binele înseamnă să ne simțim liniștiți, într-o zonă de lucru binele înseamnă putere de concentrare, într-o zonă de activitate fizică bine înseamnă să fim cât mai energici. Cum putem atrage efectele pe care le dorim de la fiecare spațiu în parte? În primul rând, alegând în mod conștient și informat culorile în care vom îmbrăca acel spațiu.

Pentru a face acest lucru, haideți să analizăm influențele pe care le au principalele culori asupra emoțiilor și comportamentelor noastre, ca să vedem cum le putem integra mai bine în design-ul fiecărei camere.

Spațiile de „living” și de socializare. Do’s: nuanțe de pământ. Dont’s: mov, gri, albastru

Din punct de vedere psihologic, în zonele în care ne petrecem cel mai mult timp stând pe canapea și citind, stând de vorbă sau uitându-ne la televizor, avem nevoie de o stare echilibrată, de confort și de siguranță.

Maro-ul este o culoare care ne poate oferi această ancorare și stabilitate prin nuanțele sale. Ele evocă energia și statornicia pământului și ne conferă o senzație de ancorare.

Echilibrul îl putem aduce prin tonuri luminoase de verde, care sporesc siguranța și inspiră un aer relaxat, amintindu-ne de bogăția naturii fertile. Un principiu esențial spune că tonul culorii face toată diferența. Un perete verde pal poate induce relaxarea pe când verdele lime aduce, dimpotrivă, o supradoză de energie. Și nu uitați că percepem culorile diferit în funcție de nuanțele cu care le asociem așa că trebuie să păstrăm tot timpul în minte schema cromatică de ansamblu.

Într-un spațiu în care vrem să petrecem mult timp și să ne simțim destinși, evităm nuanțele intense de roșu pentru că ne activează, ne sporesc anxietatea și ne dau impresia că timpul trece prea repede iar portocaliul îl putem folosi cu succes drept accent acolo unde vrem să încurajăm socializarea – de exemplu, pentru un colț în care amplasăm două scaune și măsuța de cafea. Tot ca accent putem integra și galbenul. Această culoare solară are efect asupra sistemului nervos și ne inspiră optimism, prin urmare o putem aduce în camera de zi și spațiile de socializare dar fără a exagera pentru că poate deveni ușor iritantă.

Gri-ul rămâne trendy și poate funcționa bine ca fundal pentru un perete care va fi însuflețit cu rame sau obiecte și multă lumină naturală, însă în cantități mari induce stagnare și lipsă de chef sau energie.

Spațiul de somn. Do’s: bleu și roz prăfuit. Dont’s: roșu, gri, turcoaz, portocaliu.

Dormitoarele sunt locul unde vrem să amplificăm dispoziția pentru odihnă dar și cea pentru intimitate și senzualitate. Aici vrem să ne conectăm la propriile gânduri.

Pentru starea de odihnă e indicat să aducem nuanțe de albastru deschis, care predispun la somn și la visare. De asemenea, ne putem folosi de verdele pal pentru revitalizare sau de un roz-violet pentru a da senzația unui spațiu securizat și misterios. Albastru deschis sporește relaxarea, induce calm și serenitate și poate contribui la scăderea stresului acumulat peste zi. Însă, în același timp, poate accentua senzația de frig deci nu trebuie folosit în exces atunci când încăperea nu e bine încălzită.

Obiectele de decor în nuanțe de roșu pot stimula pasiunea și sunt binevenite. În schimb, lenjeria de culoare roșie nu e recomandată deoarece roșul poate crește ritmul cardiac și prin urmare nu susține un somn odihnitor.

Spațiul din baie. Do’s: bejuri, alb, galben. Dont’s: bleumarin, violet, negru.

Băile sunt spații în care vrem să ne simțim bine cu noi înșine dar și spații mai mici ca suprafață.

Nuanțele de bej ne pot ajuta în ambele sensuri și pot crea un fundal bun pentru rame de oglindă sau prosoape în nuanțe contrastante precum roșu, verde mai închis sau violet. De asemenea, turcoazul este util pentru o doză matinală de energie și dă senzația de revigorare. De evitat pentru gresie și faianță sunt culorile închise precum bleumarin, roșu, negru. Pe lângă faptul că micșorează încăperea, vor accentua senzația de răceală și vor crea o atmosferă apăsătoare. Clasicul alb a redevenit trendy și, cu toate că poate inspira și el răceală, susține senzația de igienă și aduce o notă de claritate și luminozitate.

Citește și partea a 2 a articolului Acasă – Culoarea potrivită în spațiul potrivit unde vorbim despre culorile pentru spațiile de lucru, camera copiilor și bucătărie.

Olivia Petre

Trainer și specialist în comunicare și strategie de brand

Olivia mi-a acceptat provocarea de a scrie o serie de articole pentru cititorii The Famous Design în care o să ne povestească despre psihologia aplicată a culorilor, influența lor dovedită asupra stării de spirit și legătura dintre preferințele cromatice și trăsăturile de personalitate. Vom analiza de asemenea culorile primare și vom vedea cum și în ce nuanțe le putem integra mai bine în amenajarea casei, în funcție de destinația fiecărei camere!

Sursă poze: Pinterest

Nu sunt comentarii încă.

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *