Pe 24 Mai, ne vedem la ZOISS home design Conference, Ediția 4

by

Îmi aduc aminte cum acum 4 ani, Cristina de la Zoiss Home Design, încă nesigură pe ea, îşi propunea să organizeze prima ediţie a acestei Conferințe dedicată designerilor și arhitecților. Deși totul se întâmpla pe litoralul românesc, mai exact în stațiunea Mamaia, Cristina încă nu credea că va strânge toată țara acolo la sfârșitul lunii mai.

Dar, se pare că toți cei care am apreciat efortul, munca, dedicarea și nu în ultimul rând relația adevărată între noi colaboratori, clienți și chiar familie, am lăsat toate treburile din timpul săptămânii pentru a ajunge să vedem ce se va întâmpla la această primă ediție a conferinței. Rezultatul? O spun cu drag – un mare succes!

Și vă puteți convinge şi voi, deoarece și anul acesta, pe 24 Mai, iarăși într-o zi de joi, ne luăm liber de la proiecte și mergem să îi ascultăm pe cei care sunt un simbol al designului românesc, dar și al designului internațional sau care promovează industria arhitecturii și a amenajărilor  – produse și tehnologii inovative. Speakerii din acest an vor fi: Mihai Popescu (Twins Studio) & arh.Corvin Cristian (Corvin Cristian Studio), Sasa Pavlek (Easy Drain), Massimiliano Barlieri (Refin), Maurizio Colnaghi (Appiani), arh. Florin Enache (https://we-better.com), Elisa Barbieri (Tubes), Stefano Ruggi (Sant’Agostino) și nu în ultimul rând doi arhitecți spanioli pasionați de fotografie, Anna Devis & Daniel Rueda, care au transformat viziunea spațiului în poze cu generic arhitectural. Iată câteva din lucrările lor:

Află cum a fost la conferința ZOISS home design Conference, Ediția a 3-a!

Așa că, dragi designeri, arhitecți, constructori, dezvoltatori imobiliari sau pasionați de aceste domenii, sunteți invitati pe 24 mai 2018, ora 13:30 la Hotel Zenith din Stațiunea Mamaia, la cea de-a patra ediție a ZOISS home design Conference. Participarea este gratuită, dar în limita locurilor disponibile.

Pentru detalii și înscrieri,  vă rugăm să vizitați site-ul conferinței – https://zoiss.ro/conferinta/

Nu sunt comentarii încă.

Ce părere ai?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *