Cărți de design interior pe care le recomand cu drag
Cum am promis, atât cititorilor, cât și cursanților, revin cu lista de cărți de Design Interior pe care le am în biblioteca mea și pe care le recomand cu drag și vouă. Astăzi vă prezint cărțile care vă ajută să aprofundați mai mult acest domeniu și să înțelegeți principiile de bază.
Ghid de design interior
de FRIDA RAMSTEDT
Dacă cumva ți-ai propus să studiezi domeniul Designului de Interior sau să-ți amenajezi singur locuința atunci cartea sub formă de Ghid de design interior scrisă de Frida Ramstedt trebuie să-și găsească loc obligatoriu în biblioteca ta. Aici sunt atinse toate subiectele care pun bazele unui proiect și compoziții perfecte: proporția și spirala de aur, cum se aleg culorile, lumina, obiectele în casă. Cartea are multe ilustrații ajutătoare și recomandări.
Psihologia culorilor
de KAREN HALLER
Designul interior se bazează foarte mult pe psihologie, inclusiv pe psihologia culorilor. Această carte nu este doar ușor de parcurs ci foate utilă pentru cei care vor să-și facă viața mai frumoasă prin culori. Deși este destul de generalistă, aici găsiți și un capitol dedicat Culorilor în casă. Iar Testul culorilor și al personalității vă ajută să vă identificați personalitatea cromatică.
Culorile și viața lor secretă
de KASSIA ST CLAIR
Această carte este completarea studiului de psihologie a culorilor. La fel este scrisă foarte fluent, pe înțelesul tuturor. Eu aș spune este o enciclopedie a culorilor și a nuanțelor care ne înconjoară. O ador!
Disconfort Residence
de RADU NEGOIȚĂ
Înainte de a trece la planificarea spațiului, cartea lui Radu Neogoiță vă ajută să evaluați o parte din greșelile de arhitectură „nereușită” și să înțelegeți adevăratul concept de „LUX” oferit de către dezvltatori. Eu am mai scris un articol despre acest subiect, intitulat – 7 sfaturi cum să alegeți corect aparatamentul înainte de cumpărare, însă Radu vă oferă mult mai multe detalii și exemple pentru fiecare spațiu în parte în funcție de destinație (dormitor, bucătărie etc).
The Great Interior Design Challenge
de KATHERINE SORRELL
Această carte o țin chiar la birou pentru că aici găsești multe trucuri de DIY și explicații cum să le realizezi pas cu paa. În al doilea rând îmi place limbajul foarte simplu (chiar dacă este în limba engleză) și paginarea cu scheme, exemple și comentarii. Pot să spun că este un ghid foarte util pentru iubitorii de bricolaj și cei care vor să înțeleagă cum fncționează lucrurile în timpul renovării.
Cum să ai loc în casă
de LU WEI
Magia ordinii
de MARIE KONDO
Sunt două cărți pe care le recomand cu drag deoarece organizarea spațiului și amenajarea acestuia merg mână în mână. Chiar dacă ești cel mai talentat designer în lume, dacă nu inspiri clienții să-și țină casa în ordine, atunci degeaba te-ai chinuit să creezi concepte peste concepte, să propui mobilă frumoasă și finisaje prețioase dacă acestea nu sunt scoase în evidență din cauza accesorilor și a decorului care nu trebuia să existe ? Nu sunt rea, pur și simplu aceste cărți chiar sunt utile în casa fiecăruia.
Design interior – De la PASIUNE la AFACERE. Cum să devii designer de interior
de Natalia Berezovskaia
Da da, de mine, este o carte dedicată celor care vor să profeseze în acest domeniu sau sunt abia la început de drum și nu știu ce le așteaptă pe parcursul profesional. Mai multe detalii despre aceasta o găsiți aici.
Acum aveți ce face, abia aștept să reveniți cu părerea voastră. Iar dacă mai aveți cărți de design de recomandat, vă rog să le treceți în comentariile de mai jos.